O definiție pentru autopropune
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+autopropune (a se ~) (desp. a-u-to-pro-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autopropun, 2 sg. te autopropui, 3 sg. se autopropune, perf. s. 1 sg. mă autopropusei, 1 pl. ne autopropuserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne autopropuseserăm; conj. prez. 1 sg. să mă autopropun, 3 să se autopropună; imper. 2 sg. afirm. autopropune-te; ger. autopropunându-mă; part. autopropus
Intrare: autopropune
- silabație: a-u-to-pro-pu-ne
| verb (V636) Surse flexiune: DOOM 3 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)