O definiție pentru autopropune

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+autopropune (a se ~) (desp. a-u-to-pro-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. autopropun, 2 sg. te autopropui, 3 sg. se autopropune, perf. s. 1 sg. autopropusei, 1 pl. ne autopropuserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne autopropuseserăm; conj. prez. 1 sg. să mă autopropun, 3 să se autopropu; imper. 2 sg. afirm. autopropune-te; ger. autopropunându-mă; part. autopropus

Intrare: autopropune
verb (V636)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autopropune
  • autopropunere
  • autopropus
  • autopropusu‑
  • autopropunând
  • autopropuind
  • autopropunându‑
  • autopropuindu‑
singular plural
  • autopropune
  • autopropuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autopropun
  • autopropui
(să)
  • autopropun
  • autopropui
  • autopropuneam
  • autopropusei
  • autopropusesem
a II-a (tu)
  • autopropui
(să)
  • autopropui
  • autopropuneai
  • autopropuseși
  • autopropuseseși
a III-a (el, ea)
  • autopropune
(să)
  • autopropu
  • autopropuie
  • autopropunea
  • autopropuse
  • autopropusese
plural I (noi)
  • autopropunem
(să)
  • autopropunem
  • autopropuneam
  • autopropuserăm
  • autopropuseserăm
  • autopropusesem
a II-a (voi)
  • autopropuneți
(să)
  • autopropuneți
  • autopropuneați
  • autopropuserăți
  • autopropuseserăți
  • autopropuseseți
a III-a (ei, ele)
  • autopropun
(să)
  • autopropu
  • autopropuie
  • autopropuneau
  • autopropuseră
  • autopropuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)