AMINTIRI (de la a aminti) Specie a genului epic în proză cuprinzînd întîmplări trăite, impresii din viața scriitorului și care face parte, ca și memoriile, din literatura memorialistică. Spre deosebire de memorii (v.), în care sînt înfățișate obiectiv evenimente la care autorul a luat parte sau a fost martor, amintirile se bazează mai mult pe măiestria artistică a scriitorului în evocarea diferitelor întîmplări, care nu urmăresc cuprinderea întregii vieți, ci prezintă discontinuu anumite etape sau momente din viața scriitorului. În amintiri, narațiunea, nesupusă unor rigori compoziționale, nu urmează întotdeauna cronologia evenimentelor, ci se dezvoltă după capriciul întîmplării, sub impulsul aducerii aminte, fără preocuparea de a prezenta un singur om, ci aceea de a evoca o lume. Datorită acestor însușiri, numeroase scrieri de acest gen au depășit cadrul prozei memorialistice, devenind specie a prozei epice. Cultivat în literatura universală de numeroși scriitori, acest gen este ilustrat în literatura noastră de I.H. Rădulescu (Dispozițiile și încercările mele de poezie), C. Negruzzi (Cum am învățat românește), Al. Russo (Amintiri), V. Alecsandri (Vasile Porojan), I. Ghica (Amintiri din pribegia da la 1848), de marele povestitor moldovean Ion Creangă cu Amintiri din copilărie, de I.L. Caragiale (Din carnetul unui sufleur), Al. Vlahuță (Mogîldea), I. Slavici (Lumea prin care am trecut), M. Sadoveanu (Anii de ucenicie) ș.a.