O definiție pentru amelițare
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
amelița (-țez, -at), vb. – (Înv.) A menționa, a indica, a aminti. Este cuvînt care apare numai la vechii cronicari din sec. XVII și XVIII, și care nu pare să fi avut circulație pop. De aceea, credem că este o reproduce fidelă artificială a ngr. μελετῶ „a studia, a medita, a menționa”. Pare puțin probabilă ipoteza din DAR, care presupune o identitate între amelița și amenința și, pentru a explica semantismul primului vb., se gîndește la o posibilă confuzie între lat. *amminaciare „a amenința” și lat. *amminiciare, de la minari „a întrece, a depăși”.
Intrare: amelițare
amelițare substantiv feminin
substantiv feminin (F113) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |