amelița (-țez, -at), vb. – (Înv.) A menționa, a indica, a aminti. Este cuvînt care apare numai la vechii cronicari din sec. XVII și XVIII, și care nu pare să fi avut circulație pop. De aceea, credem că este o reproduce fidelă artificială a ngr. μελετῶ „a studia, a medita, a menționa”. Pare puțin probabilă ipoteza din DAR, care presupune o identitate între amelița și amenința și, pentru a explica semantismul primului vb., se gîndește la o posibilă confuzie între lat. *amminaciare „a amenința” și lat. *amminiciare, de la minari „a întrece, a depăși”.

AMELIȚAT adj. (Mold.) Fig. Menționat, pomenit. Din ceale puține si amelițate însemnări istoriile vremilor trecute... le-au scos. CANTEMIR, HR. Etimologie: amelița. Vezi și amelățătură, amelița.