ACĂȚA (acaț, acăț), AGĂȚA (agaț, agăț) I. vb. tr. 1 A atîrna, a prinde de un cuiu, a anina: își acăță hainele în cuiu ¶ 2 A spînzura: Cine aduce funia, Pe acela l-om acăța (ȘEZ.). II. vb. refl. 1 A se prinde, a se apuca de ceva (ținîndu-se cu mîinile, cu ghiarele): se agăță de primele ramuri ale dudului (DLVR.); amîndoi știam a ne acăța ca veverițele pe vîrfurile cele mai înalte ale copacilor (I.-GH.); proverb: omul cînd e să se nnece, se acață și de un paiu ¶ 2 A se prinde din nebăgare de seamă de un cuiu, de un mărăcine, sau de vre-un colț ascuțit: i se acățară labele de dinainte de buza butoiului (ODOB.) ¶ 3 Fig. A nu se mai deslipi de cineva, a nu-l mai slăbi, a nu-i mai da pace: se acață de om ca scaiul de oaie (RET.) ¶ 4 A se cățăra: și punînd lada jos, s’au acățat pe măr să ia merele (SB.) [lat. *accaptiare].

AGĂȚA... 👉 ACĂȚA ...

acăța, acăț, v.t.r. A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare (MDA).