abua¹, (bua), interj. Îndemn de a se liniști, a adormi: „Abua, bua, bua, / Abua cu mămuca” (Antologie, 1980: 151). – Formă onomatopeică (MDA); probabil cuv. autohton (Brâncuș, 1983).

abua², v.t.r. A legăna, a (se) molcomi, a adormi (pe cineva): „Abua cu mămuca, / Că mama te-a abua” (Antologie, 1980: 151). – Din abua¹.

abua¹, (bua), interj. – Îndemn de a se liniști, a adormi, a se legăna: „Abua, bua, bua, / Abua cu mămuca” (Antologie, 1980: 151). – Formă onomatopeică (MDA); probabil cuvânt autohton (Brâncuș, 1983).

abua², vb. tranz., refl. – A legăna, a (se) molcomi, a adormi (pe cineva): „Abua cu mămuca / Că mama te-a abua” (Antologie, 1980: 151). – Din abua¹.

abua, (bua), interj. – Îndemn de a se liniști, a adormi, a se legăna: „Abua, bua, bua, / Abua cu mămuca. / Că mama te-a abua” (Antologie 1980: 151). – Creație expresivă (formă onomatopeică); Probabil cuvânt autohton (Brâncuși 1983).