2 definiții pentru Sovata

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Sovata f. comună rurală și frumoasă stațiune climaterică cu un lac în vârful unui deal în jud. Mureș.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SOVATA, oraș în jud. Mureș, situat în depr. Praid-Sovata, la poalele dealurilor Cireșelu (la N), Stejaru (la E), Becheci sau Bicheș (la NV) și ale masivului Gurghiu (la NE), pe cursul superior al râului Târnava Mică, în zona de confl. cu râul Sovata; 10.248 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1899). Nod rutier. Expl. de balast. Expl. și prelucr. lemnului (cherestea); produse alim. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă (din 1850), cu climat sedativ și cu lacuri (Ursu, Aluniș, Verde, Negru, Mierlei, Șerpilor ș.a.) cu ape clorurate, de mare concentrație (30-50 g/l), care prezintă fenomene de heliotermie. Cel mai mare și semnificativ lac heliotermic este Ursu (46 mii m2; ad. max.: 18,4 m), a cărui temp. variază (pe timpul verii) între 19-20°C la supr. apei, 30-40°C la c. 1 m adâncime și 40-60°C la 1,5 m adâncime. Aceste temperaturi diferențiate ale ape lacului Ursu în perioada estivală se datorează înmagazinării căldurii Soarelui de către apa sărată – căldura protejată de stratul de apă dulce de la suprafață, provenit din aportul pârâielor, care nu se amestecă cu apa sărată aflată la adâncime, servind ca izolant termic. Profilul principal al stațiunii S. îl reprezintă tratarea bolilor ginecologice, reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, endocrine, cardiovasculare ș.a. În timpul stăpânirii romane în Dacia, în această zonă se exploata sarea. Așezarea apare menționată documentar, ca sat, în 1597, în legătură cu puterea tămăduitoare a apelor de aici, dar se pare că ea exista anterior acestei date. În 1884, S. a fost trecută în categoria stațiunilor balneare, iar în 1952 declarată oraș. În prezent are în subordine ad-tivă localitățile componente Căpeți, Ilieși și Săcădat și satul Sărățeni. Monumente: biserica reformată (se.c 16, reconstruită în 1766, cu zid de incintă), în satul Sărățeni. Rezervație forestieră (pădure de stejari seculari).

Intrare: Sovata
Sovata
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.