Romeo Prenume exclusiv masculin cunoscut în toate țările europene (dar puțin frecvent), Roméo își datorează răspîndirea tragediei lui Shakespeare. Numele este cu siguranță mai vechi decît opera care l-a făcut celebru; pentru a înțelege originea și semnificația sa va trebui să pornim tot de la numele Romei (→ Roman, Romulus). După edictul împăratului Caracalla (sec. 3 e.n.) toți locuitorii imperiului capătă cetățenie romană, putînd fi deci desemnați prin termenul romanus care inițial era folosit numai pentru cei din Roma. Grecii, care denumeau „cetatea eternă” Rome, încep să se numească romaioi (pluralul lui romaios sau romeos „locuitor al Romei”, apoi „cetățean al Imperiului roman”; grecii bizantini se numeau romei, Constantinopolul – Noua Romă, iar limba greacă modernă este cunoscută și astăzi sub numele romaika). Pătruns în latina tîrzie, romaeus din gr. romeos, începe să fie folosit apoi pentru cei care mergeau în pelerinaj la Roma; așa se face că it., sp. romeo și provensalul romieu sînt sinonime cu rom. hagiu, iar supranumele Romeo este identic, ca semnificație originară, cu rom. Hagiu, astăzi nume de familie. Purtat de un carmelitan sanctificat de biserica romană, Romeo devine nume calendaristic și deci nume de botez. ☐ Tragedia lui Shakespeare a inspirat numeroase creații muzicale: operele lui G. Benda (1776), N. Zingarelli (1796), V. Bellini (1830), Ch. Gounod (1867), R. Zandonai (1921), H. Sutermeister (1940), B. Blacher (1950), simfonia dramatică a lui H. Berlioz (1839), muzica de scenă a lui R. Strauss (1887), baletul lui S. Prokofiev (1935).