42 de definiții pentru Popescu

Popescu (Radu) m. vornic, cronicar muntean, continuatoru lui Greceanu până la 1729.

Popescu-Candiano (Mihaiu) m. general de brigadă, s’a distins în răsboiul pentru independență (1848-1901).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

POPESCU, Ioan-Iovitz (n. 1932, Burila Mare, jud. Mehedinți), fizician român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Rector al Univ. din București (1981-1989); director (1977-1981) al Institutului de Fizică și Tehnologia Aparatelor cu Radiații. Specialist în fizica plasmei. Studii asupra gazelor ionizate, a descărcărilor electrice în gaze, interacției radiației electromagnetice cu sistemele atomice și moleculare („Gaze ionizate”, „Décharges électriques dans le gaz”, „Fizica generală”, „Fizica plasmei”, „Premiile Nobel pentru fizică”, toate în colab.). Împreună cu dr. Denisa Popescu și prof. Carl B. Collins, a fost propus la Premiul Nobel pentru cercetări de pionierat în domeniul spectroscopiei laser multifonice.

POPESCU, Alexe (1927-1974, n. București), chimist român. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la București și Alger. Cercetări fundamentale în domeniul catalizei heterogene („Oxidarea catalitică a olefinelor”, „Concepții actuale asupra hidrogenării catalitice eterogene a hidrocarburilor”, „Procese catalitice în chimia hidrocarburilor”). Aplicații industriale privind reformarea catalitică a benzinelor și oxidarea alcoolului metilic.

POPESCU, Dorin Gheorghe (1904-1987, n. Făget), istoric și arheolog român. Specialist în istoria veche și în arheologia epocii metalelor („Cercetări arheologice în Transilvania”, „Epoca timpurie și mijlocie a bronzului în Transilvania”).

POPESCU, Dumitru (1929-2010, n. Călugăreni, jud. Giurgiu), teolog român. Preot. M. de onoare al Acad. (2001), prof. la Institutul Teologic din București; rector al acestui intitut (1972-1980). Lucrări privind teologia dogmatică și simbolică („Teologie și cultură”, „Ortodoxie și contemporaneitate”, „Hristos-Biserică-Societate”, „Ortodoxie și catolicism”).

POPESCU, Dumitru Radu (n. 1935, sat Păușa, jud. Bihor), scriitor român. M. coresp. al Acad. (1997). Literatură cu o intrigă spectaculoasă, de factură simbolic-realistă, cu elemente fantastico-poetice, expresioniste și de absurd, configurând psihologii singulare, proprii literaturii moderne. Contribuții novatoare în tehnica narativă. Nuvele și povestiri („Umbrela de soare”, „Dor”, „Duios Anastasia trecea”, „Vânătoarea regală”, „Căruța cu mere”). Romane („Vara oltenilor”, două cicluri epice: „F” și „Viața și opera lui Tiron B.”), piese de teatru („Acești îngeri triști”, „Piticul din grădina de vară”, „Pasărea Shakespeare”, „Cimitirul de trenuri”, „Rezervația de pelicani”), scenarii de film.

POPESCU, Elvira (1894-1993, n. București), actriță franceză de origine română. Elevă a Luciei Sturdza-Bulandra, a debutat (1910) la Teatrul Național din București. Stabilită la Paris (1923), devine una dintre cele mai populare vedete din Franța; evoluează cu strălucire pe scenă și conduce Théâtre de Paris și Théâtre Marigny. Actriță de spontaneitate și vervă comică, obține succese constante în piese de Verneuil, Bernstein, Roussin, Cocteau, precum și în filme („Țigăncușa de la iatac”, „Războiul Independenței”, „Noapte la Veneția”, „Austerlitz”). M. de onoare al Acad. Române (1993).

POPESCU, Eufrosina (1821-1900, n. Craiova), actriță și cântăreață de operă română. Contribuții la profesionalizarea artei interpretative în teatrul românesc din sec. 19. Talent de tragediană, frumusețea, glasul fermecător au atras admirația lui Eminescu, Rossini, Meyerbeer. A cunoscut gloria muzicală sub pseudonimul Marcolini pe scenele unor teatre din Veneția, Florența, Milano, Nisa, Paris.

POPESCU, Gabriel (n. 1932, București), balerin și coregraf român. Prim solist al Operei Naționale din București din 1948. Considerat cel mai important balerin român al tuturor timpurilor. Tehnică impresionantă, prin deschiderea fantastică. Cuplu celebru cu Irinel Liciu („Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Coppelia”). Deținut politic. Emigrează în 1965; maestru de balet și coregraf în întreaga Europă (Opera germană din Berlin, Opera din Roma, Scala din Milano, Baletul Național din Marsilia).

POPESCU, Gabriel (1866-1937, n. sat Vulcana-Pandele, jud. Dâmbovița), grafician român. Prof. la Școala de Arte Frumoase din București. Întemeietor al școlii românești de gravură. Lucrări în acvaforte și cu acul („Autoportret”, „Lupta de la Anghiari” după Rubens, „Portret de fată”); desene în diferite tehnici, caracterizate prin precizia și finețea meșteșugului.

POPESCU, Gheorghe (n. 1967, Calafat), fotbalist român. A fost selecționat la echipa națională (115), pentru care a marcat 15 goluri. Jucător al Universității Craiova, a evoluat apoi la celebre echipe europene (F.C. Barcelona, P.S.V. Eindhoven, Galatasaray Instanbul, cu care a câștigat în 2000, Cupa UEFA și Supercupa Europei ș.a.). Declarat cel mai bun fotbalist român în 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996. Participant la trei turnee finale ale Cupei Mondiale (1990, 1994, 1998) și la două campionate europene (1996, 2000).

POPESCU, Grigore (cunoscut și sub pseud. Grigore Arbore) (n. 1943, Pietroșița), poet, eseist și critic de artă român. Stabilit în Italia (1987). Prof. univ. la București, Pisa, Veneția și Ferrara. Lirică cu ritualuri tainice, într-un ritm unic, în care prezentul se suprapune peste un trecut îndepărtat și mistic („Exodul”, „Cenușa”, „Auguralia”, „Averse”, „Stolul de argint”). Contribuții în istoria artei și culturii („Futurismul”, „Cetatea ideală a Renașterii: studiu asupra morfologiei formelor urbane”, „Arta în timpul monarhiilor absolute: 1650-1735”).

POPESCU, Horea (1926-2010, n. Zlatna), regizor român de teatru și film. Reprezentant al mișcării de modernizare a teatrului românesc în anii ’60-’70, un maestru al montărilor monumentale. Activitate prodigioasă, cu merite în valorificarea scenică a unor piese din dramaturgia românească („Domnișoara Nastasia”, „Moartea unui artist”) și universală („Ascensiunea lui Arthuro Ui nu poate fi oprită”, „Generoasa fundație”, „Becket”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Caligula”). Filme reprezentative: „Omul de lângă tine”, „Dragoste lungă de-o seară”, „Cuibul de viespi”, „Moartea unui artist”.

POPESCU, Ioan (1832-1892, n. Cața, jud. Brașov), pedagog și teolog român. M. coresp. al Acad. (1877), prof. la Institutul Pedagogic Teologic din Sibiu. Ca membru al Partidului Național Român, a militat pentru afirmarea drepturilor politice și naționale ale românilor din Transilvania. Lucrări de pedagogie și manuale („Pedagogia lucrată pe bazele psihologice și etice ale realismului herbartian”, „Psihologia empirică sau știința despre suflet între marginile observațiunei”, „A doua carte de lectură și învățătură pentru școlile poporale române”).

POPESCU, Ion M. (n. 1933, Negrești-Baia de Aramă, jud. Mehedinți), inginer și fizician român. Prof. univ. București. Contribuții în fizica și ingineria laserelor, în domeniul metodelor optice ale spectroscopiei hertziene și optica neliniară. În colab. cu Ion I. Agârbiceanu a scris „Fizica și ingineria laserelor”, „Termodinamica”.

POPESCU, Irinel (n. 1953, Filiași), medic român. Prof. univ. la București. Director medical al Institutului Clinic Fundeni. Specialist în chirurgie hepatică și transplant. A realizat în premieră națională transplantul hepatic cu ficat întreg și cu ficat împărțit, precum și alte intervenții chirurgicale deosebit de dificile. Lucrări: „Tumorile intestinului subțire”, „Supurațiile pancreatice și peripancreatice”, „Peritonitele acute” – toate în colab.

POPESCU, Laurențiu Mircea (n. 1944, Câmpulung), medic român. Acad. (2001), prof. univ. la București. Rector al Facultății de Medicină din București (din 1992). Director al Institutului de Patologie „V. Babeș” (din 1993). Studii de histologie privind leziunile miocardice produse de ischemia cardiacă, asupra contracției musculare netede și a mecanismelor de apărare imună („Biologie celulară”, „Histologie medicală”). Autorul unui atlas de histologie. M. al mai multor academii și societăți științifice din străinătate.

POPESCU, Lucian (1912-1982, n. București), boxer român. Unul dintre cei mai tehnici și inteligenți pugiliști profesioniști din România. Triplu campion european (1930 la categoria muscă, 1931 la categoria cocoș, 1939 la categoria pană). Multiplu campion național. Ca antrenor, a creat o adevărată școală de box, care a dat numeroși campioni.

POPESCU, Mihai (1912-1953, n. Craiova), actor român. Prof. univ. la București. Elev al lui Max Reinhardt. Roluri din repertoriul clasic (Oreste, Iago, Franz Moor) și modern (rolul titular în „Bălcescu” de Camil Petrescu). Specifice interpretărilor sale sunt rolurile de temperament, pasionale sau dominate de o mare luciditate.

POPESCU, Nicolae (1835-1877, n. Zorlențu Mare), pictor român. Compoziții pe teme istorice și religioase. Portrete în spiritul tradiției academice italiene („Bărbat în roșu”, „Călugăr capucin”).

POPESCU, Nicolae (n. 1937, Comanda, localitate componentă a orașului Strehaia), matematician român. M. coresp. al Acad. (1997). Cercetător la Institutul de Matematică al Acad. (din 1964). Contribuții în domeniul algebrei, al topologiei algebrice și al teoriei categoriilor; studii de teoria inelelor, de logică algebrică a numerelor și de teoria modulelor („Teoria generală a descompunerii”, „Elemente de teoria a numerelor”, „Categorii abeliene”, „Abelian categories with application to rings and modules”).

POPESCU, Nicolae M. (1881-1963, n. sat Dâmbovicioara, jud. Dâmbovița), teolog și istoric român. Acad. (1923), prof. la Facultatea de Teologie din București. Preot. Contribuții la istoria bisericii și culturii medievale românești („Viața și activitatea dascălului de cântări Macarie ieromonahul”, „Viața și faptele domnului Țării Românești Constantin Vodă Brâncoveanu”, „Exerciții de paleografie românească”).

POPESCU, Octavian (n. 1951, Pietrișu-Curtișoara, jud. Olt), biolog român. M. coresp. al Acad. (2000), prof. univ. la Cluj-Napoca. Studii asupra interacțiunilor proteide-lipide în biomembrane cu ajutorul markerilor de spin. A definit și caracterizat o nouă clasă de molecule de adeziune celulară. Lucrări: „Electroforeza”, „Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă”.

POPESCU, Paul (n. 1929, Râșnov), Dirijor al Orchestrei simfonice a cinematografiei, al Operei Române și a Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii Române din București. Turnee în țară și străinătate. Repertoriu variat; numeroase prime audiții românești.

POPESCU, Petru (n. 1944, București), prozator român. Stabilit în S.U.A. (1975). Contribuții la înnoirea romanului românesc al anilor ’70 prin accentul pus pe tematica citadină și prin realismul îndrăzneț și accesibil al narațiunii (romanele de succes „Prins”, „Dulce ca mierea e glonțul patriei”, „Sfârșitul bahic”). Scrieri în limba engleză (romanul „Înainte și după Edith”), scenarii și regie de film.

POPESCU, Radu (c. 1656-1728), mare vornic din Țara Românească și cronicar oficial la Curtea lui Nicolae Mavrocordat. I se atribuie cronica „Istoriile domnilor Țării Românești (1290-1728)”, favorabilă prin conținut facțiunii boierești a Băienilor și potrivnică Cantacuzinilor.

POPESCU, Stela (n. 1935, Slobozia, jud. Cetatea Albă, Basarabia), actriță română. Stea a spectacolului de revistă și a show-ului de televiziune, al cărei har comic și temperament dramatic s-au făcut remarcate și în marele repertoriu („Mătrăguna” de Machiavelli, „Trei surori” de Cehov, „Mutter Courage” de Brecht, „Steaua fără nume” de M. Sebastian, „Preșul” de I. Băieșu, „Acești nebuni fățarnici” de T. Mazilu). Roluri în film („Alo?... Ați greșit numărul!”, „Astă seară dansăm în familie”, „Tufă de Veneția”, „Nea Mărin miliardar”, „Figuranții”, „A doua cădere a Constantinopolului”).

POPESCU, Ștefan (1872-1948, n. sat Fințești, jud. Buzău), pictor și desenator român. M. de onoare al Acad. (1936). Compoziții de un realism vibrant și convingător („Moara la Dividești”, „Amiază la câmp”), peisaje („Bărci la Bosfor”, „Peisaj cu sălcii”). Desene sensibile, remarcabile prin vigoarea redării. Unul dintre întemeietorii grupării „Tinerimea artistică”.

POPESCU, Teodor M. (1893-1973, n. sat Boteni, jud. Dâmbovița), teolog român. Prof. la facultățile de teologie din Chișinău și București. Lucrări erudite privind istoria creștinismului, sinoadele ecumenice, metodologia studiilor istorice („Istoria creștinismului ca istorie a culturii”, „Teologia ca știință”, „Istorie bisericească universală”, în colab.). A tradus „Noul Testament” din greacă. Închis de autoritățile române (1959-1964).

POPESCU, Tudor (1913-2004, n. Brăila), jurist român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Lucrări de drept civil, dreptul familiei și drept internațional privat („Tratat de dreptul familiei”, „Călăuza juristului”, „Căsătoria, familia și dreptul”, „Teoria generală a obligațiilor”, „Dreptul internațional privat”, „Dreptul comerțului internațional”). Președinte al Societății Române de Drept Comparat (1957-1988).

POPESCU, Valerian C. (n. 1912, sat Negrești, jud. Argeș), medic stomatolog român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Cercetări în domeniul chirurgiei maxilo-faciale, în chirurgia plastică (ex. alveoloplastiile). Preocupări în depistarea și diagnosticarea cancerului bucal („Unele principii de bază în tratamentul tumorilor maligne buco-maxilo-faciale”).

POPESCU, Vasile (1894-1944, n. București), pictor român. Peisaje inspirate din călătoriile sale („Casă la Balcic”, „Barca cea mare”, „Stăvilar în parcul Herăstrău”), naturi moarte („Natură moartă cu oglindă”), interioare, figuri (odalisce, bufoni). Preocupare dominantă pentru armonia cromatică, predilecție pentru gamele reci.

POPESCU-GOPO, Ion (1923-1989, n. București), regizor român de film. Figură proeminentă a animației mondiale, încununat cu Palme d’or la Cannes (1957) pentru „Scurtă istorie”, unde lansează celebrul personaj Omulețul și concentrează istoria umanității în 10 minute. Produce o revoluție anti-Disney prin grafismul esențializat și un nou mod de narațiune cinematografică. Pelicule de animație („7 arte”, „Săruturi”, „Homo Sapiens”, „Allo, Hallo!”); lungmetraje de ficțiune („S-a furat o bombă”, „Pași spre lună”, „Harap-Alb”, „Comedia fantastică”, „Maria Mirabela”). Autorul volumului „Filme, filme, filme”.

POPESCU-SPINENI, Marin (1900-1997, n. Spineni, jud. Olt), geograf român. Contribuții în domeniul istoriei geografiei („România în istora cartografiei până la 1600”, „România în izvoare geografice și cartografice”).

POPESCU-TEIUȘAN, Ilie (1895-1980, n. sat Teiuș, jud. Olt), pedagog român. Lucrări de pedagogie socială și istoria pedagogiei românești („Pedagogia comunităților de muncă”, „Psihologia copilului și a adolescentului”).

POPESCU-VÂLCEA, Gheorghe (1912-1998, n. Copăceni, jud. Vâlcea), teolog și istoric de artă român. Profesor și director la Școala Normală de învățători „Ștefan Velovan” din Craiova. Lucrări privind arta și pictura creștină („Simbolul crucii în gândirea și arta creștină”, „Considerații asupra artei bizantine”, „Miniatura românească”, „Cărțile populare miniate și ornate”). Versuri („Cuvinte din temniță”). Închis de autoritățile comuniste (1948-1964), pentru inițierea mișcării de rezistență „Vlad Țepeș” (1947).

POPESCU-VOITEȘTI, Ion (1876-1944, n. sat Voiteștii din Deal, jud. Gorj), geolog român. Prof. univ. la Cluj și București. Lucrări privind evoluția geologo-paleografică a terit. României, tectonica munților Carpați și geneza zăcămintelor de petrol și gaze („Evoluția geologo-paleografică a pământului românesc”, „Considerațiuni genetice și economice asupra petrolului românesc”).

POPESCU-ZELETIN 1. Ion Gh. (1907-1974, n. sat Buda, jud. Bacău), silvicultor român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la Brașov. Contribuții în biometria forestieră și în amenajarea pădurilor; studii privind ocrotirea arboretului natural din Carpați și gospodărirea pădurilor („Amenajarea pădurilor”, „Rolul pădurilor în economia apelor”, „Zonarea funcțională a pădurilor”, „Biometria forestieră”). Radu P.-Z. (N. 1947, București), inginer român. Fiul lui P. (1). Stabilit în Germania (1974). M. de onoare al Acad. (1997), prof. la Universitatea Tehnică din Berlin. Director (1987) al Programului Național de cercetare și dezvoltare pentru rețele în bandă largă și sisteme multimediale BERCOM. A participat la realizarea rețelei germane naționale de calculatoare (DFN) și la elaborarea modelului ISO-OSI.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Popescu, Ioan (1832-1892), teolog și pedagog transilvănean, n. în com. Cața, jud. Brașov, colaborator al lui Andrei Șaguna și membru marcant al Partidului Național. A scris Pedagogia... (1892), Psihologia empirică (1881) ș.a., precum și numeroase lucrări pedagogice. Membru corespondent al Acad. Române, ales la 13 sept. 1887.

Popescu, Ștefan (1884-1954), compozitor, n. în com. Lunca Cetății, jud. Iași, prof. la Conservatorul din București și la Acad. de muzică religioasă. A fundat și a condus Școala de înalte studii muzicale din Buc. (1924-1927) și a compus muzică vocal-simfonică (Gloria in excelsis Deo), simfonică, corală și vocală (liturghii, cântări bisericești ș.a.).

Popescu, Ștefanache (Ștefan) (1824-1911), compozitor, n. în Kazanlîk (Bulgaria), protopsalt la diferite biserici din Buc. și prof. de psaltică la seminariile Central și „Nifon” din Buc. A compus muzică corală, psaltică (cântări și imnuri religioase ș.a.), lucrări didactice și manuale de muzică bisericească.

Intrare: Popescu
Popescu
invariabil (I1)
  • Popescu