Ofelia Arareori folosit la noi, Ofelia este un caz tipic de influență a onomasticii literare asupra inventarului actual de prenume. E dificil să știm de unde a luat Shakespeare numele cunoscutei sale eroine din Hamlet, dar indiferent care au fost intermediarii, Ofélia corespunde în ultima instanță numelui pers. gr. Ophellia (masc. Ophéllios). Cum aceasta nu apare decît în inscripții, indicații asupra vechimii lui ne pot oferi, indirect, cîteva antroponime înrudite: Ophéltes (purtat de fiul legendarului întemeietor al Spartei, Licurg – sec. 9 – 8 î.e.n.), Ophélestis și Ophéltios (cîteva personaje din Iliada lui Homer), Ophélas (atestat în Oeconomica lui Aristotel) etc. După cum se vede, aceste foarte vechi nume grecești au în comun tema ophel- a cărei semnificație ar fi „folos, ajutor, cîștig” (óphelos, „utilitate, avantaj, cîștig”, opheilo „a datora, a trebui” – în neogreacă). Cîteva din numele grecești amintite erau folosite și de către romani cu valoare de cognomen. Modificarea accentului gr. Ophelía în Ophélia s-a produs în latină, de unde probabil a fost preluat într-o epocă mai tîrzie.

Get thee to a nunnery, Ophelia! (engl. „Du-te la mănăstire, Ofelia!”) îi spune Hamlet logodnicei sale (act. III, sc. 1). Vorbele acestea, din tragedia lui Shakespeare, abandonînd caracterul lor grav din împrejurarea în care le-a rostit, nefericitul prinț al Danemarcei, își păstrează însă, cînd sînt citate, sensul lor originar: un îndemn la căință. LIT.