Mirela Împrumutat recent din Occident și destul de frecvent în epoca noastră, rom. Miréla poate fi pus în legătură fie cu fr. Mireille, fie cu it. Mirella, prenume care în ultimă instanță par a fi identice din punct de vedere al originii și semnificației. În Franța, Mireille se bucură de o favoare deosebită în anumite regiuni încă din a doua jumătate a secolului trecut, fapt datorat în exclusivitate literaturii și anume poemului epic de factură romantică Mireille (1859) al poetului de limbă provensală Mistral (1830 – 1914). Numele eroinei din celebrul poem provensal, pe care autorul l-a luat dintr-o legendă, a fost purtat pentru prima dată de Mireille Roumieux (născută în 1861), fina poetului. Cum preotul care trebuia să oficieze botezul s-a opus atribuirii acestui nume, poetul a susținut că Mireille (sau Miréio, în provensală) nu este decît o formă a lui Miriam (→ Maria), reușind astfel să obțină acceptarea numelui. Dacă „etimologia ad-hoc” a lui Mistral a reușit să-l convingă pe preot, nu același lucru s-a întîmplat și cu renumitul lingvist francez A. Dauzat, care vede în Mireille o creație avînd la bază verbul lat. mirari „a se minuna, a uimi” cu semnificația „minunată”. Cum verbul mirari (din aceeași familie fac parte și cuvintele rom. a admira, admirație, a se mira, mirare, minune, miracol etc.) provine din adj. mirus, a, um, „minunat”, numele provensal este strîns înrudit cu cognomenul lat. Mira, reluat și acesta în onomastica modernă și prin care derivatul it. Mirella (probabil și sub influența formei franceze) se înrudește strîns cu Mireille. În onomastica franceză și italiană apar și alte nume personale care în ultima instanță aparțin lui mirus și mirari: fr. Mirande (devenit și toponim) și it. Miranda, Mirandella, Mirandola (purtat în sec. 15 de filozoful și învățatul Pico della Mirandola), Mirandolina, raportabile la mirandus, fr. Mirabeau, Mirabel, Mirambeau (și vechi nume de localități sau domenii) din mirabilis, dar probabil ușor modificate prin apropiere de adj. beau, belle „frumos”. În ultimele decenii, alături de Mirela au început să fie folosite și la noi, destul de rar totuși, Mirabela, Miranda și Mirandolina, a căror apariție se explică tot prin influența onomasticii literare; corespondentul masculin al lui Mirela este Mirél; cu totul altă origine au formele Mirică, Mirin etc. derivate din Mir(u), hipocoristic obișnuit al compuselor de origine slavă de tipul → Mircea; Miroslav; Vladimir etc.