Vasile-Lupu m. Domnul Moldovei, Albanez din Epir, trăi în luptă continuă cu contemporanul său Mateiu-Basarab. El fundă școli slavone și o tipografie (1640), introduse limba română în serviciul diVin și tipări codicele Pravilele împărătești (1646). Vasile Lupu muri în Constantinopole (1661), după ce stătuse 6 ani în închisoare, și fu înmormântat la Iași, în mănăstirea Trei-Ierarhi.

LUPU 1. Nicolae L. (1876-1946, n. Arsura, jud. Vaslui), medic și om politic român. Membru al Partidului Liberal (din 1907). Președinte al Partidului Țărănesc (1924-1926), la care a aderat în 1918; în 1926 a fost vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc. În 1927 a părăsit P.N.Ț., creând, cu adepții săi, un nou partid țărănesc. A revenit în P.N.Ț., în 1934. A luat atitudine împotriva tendințelor autoritare ale lui Carol II. Ministru de Interne (1919-1920), al Instrucțiunii (4-20 iun. 1927), al Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale (1927-1928), calitate în care a contribuit la adoptarea unor legi privind ziua de lucru de 8 ore și protecția muncii femeilor și copiilor. În 1946 s-a desprins din P.N.Ț., formând Partidul Țărănesc-Democrat, care a susținut principalele măsuri inițiate de guvernul procomunist dr. Petru Groza. 2. Nicolae Gh. L. (1884-1966, n. Arsura, jud. Vaslui), medic și om politic român. Frate cu L. (1). Acad. (1948), prof. univ. la București. După decesul fratelui său, a luat conducerea Partidului Țărănesc-Democrat (1946-1948). A înființat și condus (1848-1966) Institutul de Terapeutică. Lucrări în diferite domenii ale medicinii interne („Hematologie clinică”, „Sclerozele pulmonare”, „Insuficiența aortică latentă”, „Boala reumatismală”). A promovat o mai bună organizare a învățământului medical și a muncii științifice, amenajând la Spitalul Colentina laboratoare pentru pregătirea studenților și pentru cercetare. Membru al mai multor academii și societăți științifice din străinătate.

LUPU, Niculaie Gh. (n. 1905, Bacău), arhitect român și istoric al arhitecturii. A construit imobile de locuit la București, Ploiești și Râmnicu Vâlcea și aripa dinspre Biserica Kretzulescu a Palatului Regal. Lucrări teoretice („Studii și elemente de arhitectură clasică”).

LUPU, Radu (n. 1945, Galați), pianist român. Stabilit în Marea Britanie (1969). Elev al Floricăi Muzicescu și Cellei Delavrancea. Studii la Moscova cu Heinrich Neuhaus. Carieră internațională ca solist al unor mari orchestre britanice sau americane. Unul dintre cei mai de seamă interpreți ai muzicii lui Beethoven, Brahms, Mozart și Schubert. Discografie bogată.

LUPU, Theodor (1899-1962), violoncelist și compozitor român. Bogată activitate concertistică. Membru al cvartetelor „Pro Musica”, „George Enescu”, al triolului „George Manoliu”. Lucrări orchestrale, vocsle, corale.

DIONISIE LUPU (1769-1831), mitropolit al Țării Românești (1819-1821). Partizan al Eteriei; a trimis bursieri din Țara Românească în străinătate.

LUPU DIONISIE v. Dionisie.

LUPU MEHEDINȚEANU (?-1618), boier din Țara Românească. Mare paharnic (1612-1617). Conducător al mișcării din 1617-1618 împotriva politicii lui Alexandru Iliaș, pe care îl alungă de la domnie. Numit mare spătar de noul domn Gavril Movilă, a fost ucis de turci.

PRAVILA LUI VASILE LUPU, culegere de norme de drept civil, vamal, fiscal și economic, cunoscută și sub numele de „Carte românească de învățătură”, primul cod de legi tipărit în limba română, care apare la Iași în 1646. Are ca principale izvoare o serie de norme ale legislației bizantine din sec. 7-8 (ex. legea agricolă și tratatul de drept penal al juristului italian Prospero Farisiacci, 1554-1618).