ignat (pop.) s. m. (dar: Ignat (sărbătoare) s. propriu m.)

Ignat Rar folosit astăzi ca prenume, dar destul de cunoscut ca nume de familie, Ignát corespunde lat. Ignátius, a cărui etimologie rămîne nesigură. Singura ipoteză interesantă este aceea care consideră pe Ignatius o formă a vechiului nume gentilic Egnátius, modificare datorată probabil unei etimologii populare (prin apropiere de lat. ignis „foc”). Egnatius era foarte vechi la romani și aproape cu siguranță prelatin; deși se știe că gentilicul roman are la bază un nume etrusc de tipul Ecnate, Ecnatna, nu se poate face nici o presupunere în legătură cu semnificația originară, numele etrusce amintite rămînînd obscure. Tot Ignatius stă la baza actualelor forme apusene, cunoscute la toate popoarele occidentale, dar cu o frecvență mai mare în Spania. Răspîndirea numelui în Europa este legată de cultul unor martiri creștini, dintre care cel mai cunoscut și la noi ar fi fost martirizat la Roma, în timpul împăratului Traian. Din latină numele trece și în greacă; forma Ignátios, care apare numai în epoca greco-romană, se răspîndește mai tîrziu la popoarele slave vecine, unde atestările urcă pînă în sec. 18; la sîrbi și croați este atestat Ignat, din sec. 13, Ignatie, din anul 1322, iar la ucraineni numele apare din 1436. Prin intermediar slav, Ignat și Ignatie apar în documentele moldovene din timpul lui Ștefan cel Mare, dar numele devine ceva mai frecvent în sec. 16-17. Alături de Ignat, forma cea mai răspîndită la români, mai sînt cunoscute și Egnatie, Ihnat, Icnat, Igna, Ignea, Ignul, Ignățel, Ignaț, Nații (formele cu -ț- sînt din Transilvania, sub influență maghiară), Natco, Ognat etc. Forma modernă Ignáțiu este de origine savantă, latino-catolică. Numele nu a fost prea popular la noi, mai ales datorită unei interesante evoluții semantice a numelui personal. Ignatul, sărbătoare mai mult populară și păgînă decît creștină, ținută de oameni odinioară pentru a fi apărați de boli și lovituri (mai ales femeile țineau Ignatul pentru a nu da naștere unor copii „pociți”), coincide, la noi ca și la alte popoare, cu ziua tăierii porcilor; din această cauză ignat a ajuns să însemne „execuție” așa cum reiese din cunoscutele expresii populare „își așteaptă ignatul” sau „nu se îngrașă porcul în ziua de Ignat”. ☐ Engl. Inigo, fr. Ignace, germ. Ignatius (cu hipoc. Ignaz și Naz), it. Ignazio, sp. Ignacio, port. Inigo, magh. Ignac, Ignácia, bg. Ignatie, Ignat, Gnata, rus. Ignatii, ucr. Ihnat, Hnat, scr. Ignatie, Ignat, Igno, pol. Ignacy. ☐ Popularitatea numelui la catolici și mai ales în Spania este legată de faima călugărului spaniol Ignațiu de Loyola (în sp. Inigo Yánez de Onaz y Loyola (1491 – 1556), dușman al Reformei și întemeietor al cunoscutului ordin călugăresc „Compania lui Iisus”, confirmat de papă în 1540 sub numele de Ordinul iezuiților.