5 definiții pentru Hess

Enciclopedice

HESS, Gherman Ivanovici (1802-1850), chimist rus de origine elvețiană. Prof. univ. la Sankt Petersburg. A cercetat chimia gazelor și a descoperit (1840) legea de bază a termochimiei (legea aditivității căldurilor de reacție), care-i poartă numele.

HESS, Harry Hammond (1906-1969), geolog și geofizician american. Prof. univ. la Princeton. Fondator al unei noi geologii și tectonici oceanice. Contribuții privind lanțurile muntoase, structura rocilor submarine (în special din Oc. Pacific) și arcurile insulare. A dezvoltat ideea expansiunii fundului oceanelor, prefigurând teoria tectonicii plăcilor.

HESS, Rudolf (1894-1987), om politic național-socialist german. Colaborator apropiat al lui Hitler. În 1941, din rațiuni neelucidate, a fugit în Marea Britanie. Condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul de la Nürnberg (1945); a fost deținut în închisoarea de la Spandau până în 1987, când s-a sinucis.

HESS, Victor Franz (1883-1964), fizician austriac. Stabilit în S.U.A. (1944). Prof. univ. la Viena, Graz și Innsbruck, New York și New Jersey. Cercetări în domeniul electricității atmosferice. A descoperit (1912), în timpul unui zbor cu balonul, radiațiile cosmice și a demonstrat că intensitatea acestora crește o dată cu altitudinea. Premiul Nobel pentru fizică (1936), împreună cu Carl D. Anderson.

HESS, Walter Rudolf (1881-1973), fiziolog elvețian. Prof. univ. la Zürich. A perfecționat metoda chirurgicală, numită leucotonomie, folosită în tratamentul unor psihoze. A descoperit centrii diencefalului care controlează sistemul vegetativ („Biologia creierului”). Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1949), împreună cu A.C. Moniz.

Intrare: Hess
Hess
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Exemple de pronunție a termenului „Hess” (2 clipuri)
Clipul 1 / 2