Hector m. viteaz principe troian, fiul lui Priam și al Hecubei, bărbatul Andromahei, ucis de Achile.

Hector Intrat în onomastica noastră încă din secolul trecut, odată cu multe alte nume ale istoriei și literaturii clasice greco-romane, Héctor reproduce gr. Héktor, antroponim a cărui vechime este probată de prezența sa în lliada (fiul mai mare al regelui Priam și al Hecubei, personaj principal al poemului homeric și unul dintre cei mai viteji apărători ai Troiei; Ahile l-a ucis în luptă pentru a răzbuna astfel moartea prietenului său Patrocle). Etimologia numelui acestui mare erou al troienilor este încă incertă. În mod curent, Hektor este interpretat ca „stăpînitor, apărător, păstrător”, prin apropiere de vb. gr. echo, echein „a ține, a apăra, a ser- vi”. Dată fiind vechimea sa, Hektor ar putea fi la origine un nume preelenic, preluat de greci de la populațiile anterioare lor. Prezent și în izvoarele latine ca nume de servi și liberți sau cu valoare de cognomen, Hector este foarte rar în primele secole ale erei noastre. Prezența sa în onomastica apuseană modernă este legată de moda reluării unor nume celebre ale antichității. ☐ Fr. Hector, magh. Hektor, rus. Gektor, etc. ☐ Compozitorul francez Hector Berlioz.

Hectora quis nosset, si felix Troia fuisset? (lat. „Cine l-ar fi știut pe Hector, dacă Troia ar fi fost fericită?”) – întreabă Ovidiu în Tristii (IV, 3, 75). Desigur, viteazul Hector, care s-a remarcat prin deosebite fapte de arme în războiul troian, figurează aici ca simbol, ca exemplu. Ovidiu vrea să spună că adesea însușirile omului, talentul, curajul rămîn în întuneric, dacă n-au prilejul să răzbată la lumină. Faima depinde de o împrejurare, chiar tragică și nefericită (Hector a fost omorît de Achile, iar Troia distrusă). Citatul se aplică omului (sau operei, sau faptului), ieșit din anonimat datorită unui eveniment cu răsunet. LIT.