3 definiții pentru Hannibal

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Hannibal Prenumele masculin Hánnibal, cunoscut din istoria veche, reproduce prin intermediul formei lat. Hánnibal un vechi nume personal fenician Hannibal sau Hann-i-Baal. Ca și în celelalte limbi semitice, în feniciană erau foarte frecvente numele religioase frazeologice, prin care se exprimau sentimente de recunoștință, încredere, mulțumire etc. față de diferiți zei. În Hannibal se recunoaște cu ușurință numele zeului Baal, divinitate principală la unele dintre popoarele semitice, simbolizînd, la origine, acțiunea binefăcătoare a soarelui. În limbile semitice, de ex. în ebraică, cuv. Baal înseamnă „posesor, stăpîn, domn” și desemna, în Siria și Palestina, o întreagă serie de divinități care nu aveau un nume propriu. Considerate drept proprietari ai locurilor în care stăteau, aceste vechi divinități numite cu termenul generic baal, sînt spirite ale naturii și vegetației. Într-o epocă mai puțin veche Baal devine, în Siria, personificarea stăpînului cerului, fiind înrudit cu zeul babiloneean Bel-Marduç, cultul acestor zei fiind cunoscut și în Egipt, Canaan etc. La Ugarit, în Fenicia, Baal a fost identificat cu Hadas și opus lui Mol (Moloch), cel care îl ucide pe Baal; acesta însă reînvie odată cu moartea lui Mol, cei doi zei reprezintă în fond ciclul anual al vegetației. Cultul lui Baal este atestat și prin prezența sa într-o bogată familie de nume personale, cele mai cunoscute la noi fiind → Baltazar, Hasdrubal „ajutat de Baal” etc. Primul element al numelui în discuție, hann înseamnă „favoare” și este înrudit cu verbul hanan „a avea milă, a face o favoare” prezent și el în multe nume personale dintre care cele mai cunoscute sînt → Ana și → Ion. Cum vocala -i-, care apare între cele două elemente, hann și Baal, este o marcă a genitivului, Hannibal, poate fi tradus deci prin „dar al lui Baal”. Prezența lui Hannibal în onomastica contemporană este legată de moda numelor din istorie reluate în Italia, în epoca Renașterii (un fenomen asemănător s-a produs prin sec. 10, în Bizanț, cînd au fost reintroduse multe dintre numele clasice grecești). Probabil după model italian, Hannibal a fost preluat și în onomastica noastră, împreună cu multe alte nume romane, încă din secolul trecut; destul de rar folosit astăzi, el păstrează amintirea marelui om politic și comandant de oști al Cartaginei (243 – 183 î.e.n.) de numele căruia sînt legate atît celebra victorie de la Cannae, cît și înfrîngerea de la Zama, în urma căreia Cartagina este silită să încheie pace cu Roma, punînd astfel capăt celui de al doilea război punic (218 – 201 î.e.n.). ☐ It. Annibale, magh. Hannibal etc.

Expende Hannibalem (lat. „Cîntărește-l pe Hannibal”) – începutul versului 147 din Satira a X-a a lui Iuvenal, care spune în continuare: „cîte livre de cenușă vei găsi în acest mare căpitan?”. Iuvenal se referă în mod special la deșertăciunea gloriei militare, dar expresia se citează spre a sublinia cît de puțin cîntărește în general grandoarea omenească. LIT.

Jurămîntul lui Hannibal – jurămînt de ură veșnică împotriva romanilor, pe care Hannibal, silit de tatăl său Hamilcar, l-a depus în fața altarului, la vîrsta de 9 ani. Desemnează o obligație sfîntă ce nu trebuie uitată toată viața. „Și jură feciorul astfel/ Cum jurat-a Hannibal/” (H. Heine, poemul Atta Troll, cap. X). IST.

Intrare: Hannibal
Hannibal
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.