Ema (Emma) Hipocoristic obișnuit astăzi pentru Emanuéla sau Emília, prenumele fem. Éma poate fi și un împrumut recent din onomastica occidentală, în care caz originea sa este cu totul alta. Frecvent în apusul Europei, Imma aparține antroponimiei germanice și este corespondentul mase. Émma, atestat încă din sec. 7. Tocmai vechimea acestui Immo și faptul că este un nume simplu (spre deosebire de marea majoritate a compuselor germanice) pun probleme deosebit de dificile în găsirea unei soluții etimologice satisfăcătoare. Dintre numeroasele și diferitele ipoteze propuse de specialiști (un cuvînt din limbajul copiilor, paralel cu germ. amme „doică”; un derivat din nordicul imr „lup”; un hipocoristic pentru → Amália etc.), este de menționat aceea care vede în Immo un hipocoristic al unui compus cu Irmin – element frecvent în onomastica germanică și identic cu numele vechiului zeu germanic al forței (irmin „puternic, grandios, proeminent”). Acceptînd această etimologie, sprijinită și de faptul că astăzi Emma sau Imma sînt hipocoristice obișnuite în germană pentru Irmingarde, Irminfride etc. (încă din sec. 8 apare în documente o persoană numită „Immo sau Irminfrid”), Emma trebuie considerat un vechi nume teoforic păgîn care a pătruns în onomasticonul creștin (la catolici era răspîndit cultul unei contese din sec. 10-11). Păstrat în Occident prin tradiție și calendar, Emma se răspîndește în toată Europa, pe cale cultă, în epoca modernă. ☐ La popularizarea numelui a contribuit și cunoscutul roman al lui Flaubert, Doamna Bovary a cărui eroină este Emma Bovary.