cață³ sf vz cățea

CAȚĂ² (pl. -țe) sf. F 1 Gură rea, supărătoare, cicălitoare: nu-ți mai tace cața ¶ 2 Persoană rea și cicălitoare, căreia nu-i mai tace gura ¶ 3 ⊕ Procuror [cața!].

CAȚA, com. în jud. Brașov, pe Homorodu Mare; 2.415 loc. (1991). În satul Beia se află o biserică fortificată (sec. 14-16), cu un altar poliptic atribuit lui Johannes Stoss.