Caledonia f. nume cu care Romanii desemnau Scoția (Caledonian). ║ (Noua) 1. insulă în Oceania, aparține Franței de la 1853: cap. Numea. Loc de deportațiune pentru condamnați; 2. țară în America de N., aparține Englezilor.

Noua-Caledonia f. V. Caledonia.

CALEDONIA, nume dat inițial de romani părții din Marea Britanie, situată la N de zidul construit de împăratul Hadrian; limitat apoi numai la Scoția.

NOUA CALEDONIE (NOUVELLE-CALÉDONIE [nuvél kaledoní]), arhipelag în SV Oc. Pacific (Melanezia), situat la c. 1.500 km NE de țărmul Australiei; 19,1 mii km². Format din insula cu același nume (16,7 mii km²), cu relief muntos (alt. max.: 1.628 m, vf. Mont Panié) și alte insule mici (Bélep, Île des Pins, Walpole, Lifou, Maré, Ouvéa – ultimele trei făcând parte din arh. Loyauté). Centrul ad-tiv: Noumeá. Climă subecuatorială. Populat de melanezieni, polinezieni, indonezieni, europeni ș.a. Expl. de nichel (25% din rezervele mondiale, locul 4 în lume), crom, fier, mangan și cobalt. Culturi de bumbac, trestie de zahăr, orez, cafea. Creșterea animalelor. Pescuit. Întreprinderi alimentare, de ciment, metalurgie neferoasă. Descoperită, în 1774, de James Cook, devine posesiune franceză în 1853. Colonie penitenciară (1864-1896), unde au fost trimiși, ca deportați politici, militanți ai Comunei din Paris. Din 1958, „teritoriu de peste mări” al Franței. În urma unui referendum național (1998), întărit printr-un acord între populația melaneziană și cea de origine europeană, s-a stabilit o perioadă de tranziție de 20 de ani, care va fi urmată de un vot pentru independență.