breton¹ sn [At: KLOPȘTOCK, F. 254 / Pl: ~oane / E: fr (à la) bretonne] Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă.

breton² sn [At: CHEST. II, 274/86 / Pl: ~oane / E: nct] (Reg) Parte a pridvorului bătută cu scânduri.

breton³ [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: fr breton] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne din Franța. 3-4 smf, a (Om) originar din Bretagne. 5 smp Populație care locuiește în Bretagne. 6 a Care aparține bretonilor³ (1). 7 a Care aparține bretonilor³ (5). 8 a Privitor la bretoni³ (1). 9 a Privitor la bretoni³ (5). 10 a Care este specific peninsulei Bretagne. 11 a Care este specific bretonilor³ (5). 12 a Care provine din peninsula Bretagne.

breton¹ s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat în linie dreaptă. Emilia, cu coada pe spate și cu breton galben pe frunte (IBR.). • pl. -oane. /<fr. [à la] bretonne.

breton², -ă adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a provinciei Bretagne din Franța sau este originară de acolo; (la pl. m.) populație care s-a format în provincia Bretagne, descendentă a vechilor celți, emigrați din Britania; locuitorii provinciei Bretagne. 2 adj. Care aparține provinciei Bretagne sau bretonilor, care se referă la Bretagne sau la bretoni; care este originar din Bretagne. ♦ (subst. f.) Limba indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. • pl. -i, -e. /<fr. breton.

BRETON [brətɔ], André (1896-1966), poet și eseist francez. Teoretician și principalul animator al mișcării suprarealiste („Manifestul suprarealismului”, 1924). Operele sale se disting prin strălucirea verbală, imaginea insolită, simțul cadenței („Nadja”, „Vasele comunicante”, „Dragoste nebună”).