braniște s.f. 1 Pădure sau parte de pădure cu arbori bătrîni, în care este interzisă tăierea lemnelor. ♦ Gener. Pădure. ◊ Zic. Braniște nu se face de-o tufă v. tufă. 2 Luncă sau teren împrejmuit de arbori. 3 (înv., reg.; mai ales cu determ. „domnească”) Moșie domnească folosită ca pășune și fîneață. 4 (reg.) Relație de dragoste interzisă. • pl. -i. /<bg. бранище.

BRANIȘTE, Valeriu (1869-1928, n. Cincu, jud. Brașov), publicist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1919). Luptător pentru realizarea unității politice a poporului român; membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); unul dintre fondatorii Universității românești din Cluj; a editat și a condus mai multe periodice, printre care „Drapelul” din Lugoj (1901-1920).

braniște, braniști, s.f. (reg.) 1. Pădure sau parte din pădure în care este interzisă tăierea copacilor. 2. Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. ■ Braniște, toponim frecvent în majoritatea localităților din Maram. (și în întreaga nomenclatură topică rom.). (Sec. XV). – Din sl. branište „pădure (în care nu se taie)” (DA, după DER); din bg. branište (DEX, MDA).