brandenburg s.n. Șnur sau găitan care se coase, în rînduri paralele, pe pieptul unor haine, în dreptul butonierelor, ca podoabă. La ușile odăilor păzeau simeni, în frumoase straie roșii cu brandenburguri albastre (SADOV.). • pl. -uri. /<fr. brandenbourg; cf. nm. pr. Brandenburg, oraș și land în Germania.

Brandenburg (oraș/land din Germania) s. propriu n.

Brandenburg (nume de loc) (germ.) s. propriu n.

BRANDENBURG 1. Land în E Germaniei, traversat de rîul Spree și cuprinzînd și landul Berlin; 27,6 mii km²; 2,6 mil. loc. (1989). Centru ad-tiv: Postdam. Ind. constr. de mașini, textilă, alim. Culturi de secară, orz, cartofi. Creșterea porcinelor. 2. Oraș, în E Germaniei, la V de Berlin, port pe Havel; 95 mii loc. (1988). Nod de comunicații. Filaturi și țesătorii, constr. navale, oțelării, produse chimice, fabrică de jucării. Monumente: catedrală (sec. 10-12), biserica Sankt Gotthard (sec. 15), turnuri din zidul de incintă (sec. 15). 3. Veche prov. istorică în Germania. Marcă înființată de Carol cel Mare, stăpînită de dinastia ascaniană (pînă în 1319) și apoi de Hohenzollerni (din 1415). B. a fost nucleul în jurul căruia a luat ființă Prusia.