7 definiții pentru Botez
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
botez s.n. I (bis.) 1 Taină a religiei creștine (prima dintre cele șapte) prin care o persoană este primită in rîndurile credincioșilor. 2 Ritual prin care se săvîrșește prima taină creștină, iertîndu-i-se celui botezat păcatul originar, care constă în scufundarea de trei ori a noului născut în apă sfințită (în cultul ortodox) sau în stropirea corpului cu apă sfințită (în cultul catolic), atribuindu-se, în același timp, un prenume. La botezul copilului să fie adunați cu toții în dragoste familială (SLAV.). Nume de botez v. nume. ♦ Ext. Petrecere sau masă organizată cu prilejul botezului; cumetrie. 3 Apă sfințită utilizată la botez sau la Bobotează; agheasmă. 4 Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau al unor sărbători bisericești. Cîtă vreme umbla popa cu botezul prin partea aceea de sat (AGÂR.) ♦ (fam.) Udare cu apă (în joacă)... Erau întîmpinați cu vedre de apă din care erau botezați (AGÂR). II Fig. 1 Expr. (milit.) Botezul focului = prima participare activă la luptă în timpul unui război. 2 (mar.) Ceremonial de lansare a unei nave noi pe apă. • pl. -uri. /de la boteza, prin derivare regresivă.
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
BOTEZ, Demostene (1893-1973, n. sat Hulub, jud. Botoșani), scriitor și publicist român. M. coresp. al Acad. (1963). Lirică elegiac-sentimentală, a plictisului și tristeții provinciale („Floarea pămîntului”, romane („Obsesia”, „Oameni de lut”), memorialistică, literatură pentru copii, traduceri.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BOTEZ, Dumitru D. (1904-1988, n. Roman), dirijor de cor și compozitor român. Prof. univ. la București. Elev al lui A. Ciolan. Muzică corală și vocală, lucrări didactice.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BOTEZ, Emil (1914-1978, n. București), inginer mecanic român. Prof. univ. la București. Cercetări în domeniul construcțiilor de mașini. A studiat cinematica mașinilor-unelte, tehnologia programării numerice a acestora, angrenajele.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BOTEZ, Gheorghe (1882-1916, n. Bacău), geolog român. A studiat tectonica și geologie unor formațiuni eocene și pliocene din reg. Moreni-Bucșani (jud. Dîmbovița).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BOTEZ, Ion Gheorghe (1892-1953, n. Chișcăreni, jud. Iași), morfolog român. Prof. univ. la Iași. Cercetări privind anatomia comparată a primatelor și omului. Promotor al antropologiei în România.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BOTEZ, Octav (1884-1943, n. Iași), critic și istoric literar român. Frate cu Jean Bart. Prof. univ. la Iași. A făcut parte din cercul „Vieții românești”. Studii, analize și eseuri critice („Pe marginea cărților”, „Alexandru Xenopol, teoretician și filozof al istoriei”, „Figuri și note istorico-literare”).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni