împâclire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: împâcli] (Rar) 1 Acoperire cu pâclă. 2 Dobândire a unui aspect tulbure.

împâcli vr [At: DEX / Pzi: ~lesc / E: în- + pâclă] (Rar) 1 A se acoperi cu pâclă. 2 A dobândi un aspect tulbure.

împâcli vr [At: DA / Pzi: ~lesc / E: în- + pâclă] A se acoperi cu pâclă.

ÎMPÎCLÍ, împîclesc, vb. IV. Refl. A căpăta un aspect tulbure (ca și cum ar fi acoperit de pîclă), a-și pierde claritatea, a deveni tulbure. (Fig.) În doi ani, treptat, amintirile din satul de naștere și de copilărie s-au împîclit. C. PETRESCU, A. 318.

A SE ÎMPÂCLÍ pers. 3 se ~éște intranz. rar A se acoperi cu pâclă; a-și pierde claritatea. /în + pâclă

A ÎMPÂCLÍ ~ésc tranz. A face să se împâclească. /în + pâclă

împîclésc v. tr. (d. pîclă). Umplu de pîclă, întunec tare. V. refl. Ceru s’a împîclit.

!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă

împâclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâclésc, imperf. 3 sg. împâcleá; conj. prez. 3 sg. și pl. împâcleáscă