zen

  • 1. Sectă budistă din Japonia care se bazează pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filozofică, menită să stimuleze concentrarea gândirii.
    surse: MDN '00

etimologie:

2 definiții


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

zen s. n. Doctrină religioasă autonomă hindusă, bazată pe budism, care pune accentul pe contemplația mistică și dezvoltă credința în iluminarea interioară instantanee. A fost elaborată în India de călugărul hindus Bodhidharma în sec. 6 d. Hr. și a pătruns și în Japonia în sec. 16-17, unde astăzi este foarte răspândită mai ales ca doctrină filozofică profană. – Din fr. zen.

zen s. invar. (tox.) LSD-25.

Intrare: zen
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: MDN '08
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular zen zenul
plural
genitiv-dativ singular zen zenului
plural
vocativ singular
plural

O definiție încorporată

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ZEN s.n. Sectă budistă din Japonia care se bazează pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filozofică, menită să stimuleze concentrarea gândirii. (din fr. zen)