Definiția cu ID-ul 939747:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZÎ́NĂ, zîne, s. f. 1. Personaj din basme, închipuit ca o femeie foarte frumoasă, cu puteri supranaturale, de obicei binefăcătoare, care locuiește în palate minunate din regiuni neumblate de oameni. P-un nor de aur lunecînd A zînelor crăiasă Venea cu părul rîurînd Rîu galben de mătasă. COȘBUC, P. I 66. Ai trăit și tu în basme... Te credeai și tu o zînă, Ș-așteptai ca să te fure, vreun Făt-Frumos să vină. VLAHUȚĂ, O. A. I 33. Și apoi se lăsă lin ca vîntul: în ostrovul florilor La crăiasa zînelor Minunea minunelor. CREANGĂ, P. 221. Pe cărarea-abia umblată, Printre iarba înfocată, Trece-un mîndru chip de zînă Cu-arătare fermecată Și privirea blîndă, lină. EMINESCU, L. P. 150. 2. Zeiță. Pe acei idoli oamenii îi numeau zei și zeițe ori zîne; căci fiecare din zeii lor își avea zîna lui de soție. ISPIRESCU, U. 3. La aceste academii de științi a zînei Vineri Tot mai des se perindează și din tineri în mai tineri. EMINESCU, O. I 140.