zăpăcitor, ~oare a [At: GHEREA, ST. CR. II, 341 / Pl: ~i, ~oare / E: zăpăci + -tor] (Rar) Care face să piardă (sau să-și piardă) (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: amețitor (1), năucitor, uluitor.