vóltum¹, adj. – (reg.) Liber, în voia lui: „I-o lăsat voltum pe amândoi caii pân iarba omului” (Faiciuc, 1998: 350). – Et. nec., probabil cf. volta „a rostogoli un buștean cu ajutorul țapinelor” (< it. volta).

vóltum², voltumuri, s.n. – (reg.) Vot (Papahagi, 1925; Cuhea). – Probabil din lat. votum „făgăduință făcută zeilor”.

vóltum, adj. – Liber, în voia lui: „I-o lăsat voltum pe amândoi caii pân iarba omului” (Faiciuc 1998: 350). – Probabil cf. volta „a rostogoli un buștean cu ajutorul țapinelor” (< it. volta).