vigăzui [At: (a. 1639) IORGA, D. B. I, 68 / V: (reg) ~izi / Pzi: ~esc / E: mg végezni (dal vígezni)] 1 vt (Trs; înv) A da un ordin. 2-3 vtr (Îrg) A (se) sfârși.

VIGĂZUI vb. (Cris.) A (se) sfîrsi, a (se) termina. Aice să vigăzuiesc cîntările din litanie. MÎSC. SEC. XVII,113^v. Etimologie: magh. végezni. Vezi și nevigăzuit, vig. Cf. o d o v ă i (1).