vameș s.m. 1 Funcționar responsabil de evidența, de controlul și de taxarea mărfurilor, de verificarea bagajelor, a mijloacelor de transport etc. care trec prin vamă. ♦ (în organizarea administrativă din trecut; și vameș mare, vameșul cel mare, marele vameș) Dregător de curte însărcinat de domn cu încasarea taxelor care se plăteau la intrarea într-o țară, într-un oraș, pentru folosirea unui pod, a unui drum etc. și pentru administrarea vămilor. ♦ Gener. (în trecut) Persoană care încasa taxele, impozitele (pe mărfuri, pe produse). ◊ Vameș de otace v. otac. ♦ Fig. Hoț, tîlhar. Prietena vameșilor de drumul mare (SADOV.). ♦ (reg.) Persoană din satul sau din casa miresei căreia mirele trebuie să-i plătească o taxă (simbolică) pentru a-și putea duce mireasa acasă la el. 2 Persoană care lua în arendă impozitele pe care aveau obligația să le plătească cetățenii Romei și locuitorii Imperiului Roman. ◊ (bis.) Duminica vameșului (și a fariseului) = cea de a zecea duminică înainte de Paște în care se citește în biserică parabola biblică despre vameș și fariseu; capitol din Noul Testament care cuprinde parabola despre vameș și fariseu. 3 (în credințele pop.) Ființă care păzește fiecare dintre vămile văzduhului și căreia sufletul mortului trebuie să-i plătească vamă (în bani) pentru răscumpărarea păcatelor și ca să poată trece spre lumea cealaltă. • pl. -i. /<magh. vámos.