văzător, -oare s.m., s.f, adj. 1 s.m., s.f, adj. (Persoană) care vede (bine). 2 s.m., s.f, adj. (Persoană) care este sau a fost martor ocular la ceva sau care a întîlnit pe cineva. 3 adj. (bis.; despre Dumnezeu) Care observă, știe, apreciază (și judecă). El văzătoriu este faptelor oamenilor (BIBLIA 1688). 4 s.m. (bis.) Persoană care l-a văzut pe Dumnezeu (în timpul unei revelații). Moisi, văzătoriul de Dumnezeu, nu îndrăzniia să vază fața ta (ANTIM). ♦ Persoană care a avut în vis revelații divine. Iaca... vine văzătoriul de vise (P.OR.). • pl. -ori, -oare. /vedea + -ător.