văgău sn vz vagău

vagău sn [At: ALR SN II h 546 / V: hag~ (Pl: ~gauă), văg~ (Pl: văgăie) / Pl: ~gauă / E: mgh vágó] 1 (Trs) Daltă a fierarului. 2 (Reg; îf hagău) Târnăcop. 3 (Reg; îf văgău) Pânză a secerii.

vagău s.n. (reg.) 1 Daltă (de fierar). 2 Tîrnăcop. • pl. -auă. /<magh. vágo.