Definiția cu ID-ul 713763:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

úrdă, urde, s.f. – Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului: „Restul ce a rămas după ce a scos cașul se numește izvarniță, pe care punând-o în căldare o fierbe și, când fierbe, toarnă o cantitate oarecare de lapte dulce nefiert de oaie, amestecă cu un lemn crepat în mai multe bucăți care se numește șterț. Și din amestecul acesta se ivește la suprafață un fel de smântână, pe care o culege cu o lingură mare (găvan) și o pune în strecurătoare; aceasta este urda, care e dulce și foarte gustoasă, însă se primește în cantitate mai mică ca și cașul” (Bârlea 1924: 463). Un aliment de bază din gastronomia maramureșenilor, socotit o delicatesă, consumat doar vara (nu se conservă pe timpul sezonului rece): „Și a si colo, la vară / Și cu urdă dulce iară” (Calendar 1980: 15). – Cuvânt autohton, cf. alb. udhós (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983, MDA); „Este neîndoielnic caracterul funciarmente românesc al cuvântului, de atribuit fondului autohton, preroman; de la tema verbală *ur-d- cu sensul ”a fierbe, a clocoti„, rad. *uer-”. (Russu 1981: 412); Cuvânt rom. preluat de bulgari (urda), sârbo-croați și sloveni (urda), slovacă (urda), maghiari (orda) (Macrea 1970: p.12).