uști „a săruta” se găsește în Lex., reg. I, p. 23, din Șomcuta-Mare. Pare normal să-l legăm de slavul ust- „gură”, dar pe de o parte un substantiv ust nu apare în românește, pe de altă parte verbul nu e atestat în slavă. Mai normal decît să credem că slava a avut verbul pare că e să considerăm că substantivul există sau a existat în românește fără să fie atestat, căci formația verbala se potrivește mai bine cu normele românești decît cu cele slave.