túriță, turițe, s.f. Plantă erbacee cu flori albe sau verzi, acoperite cu peri, care se agață de hainele oamenilor și de lâna oilor (Agrimonia eupatoria L.); buruiană-de-friguri: „Frunză verde de turiță / Am drăguț peste uliță” (Bârlea, 1924, I: 249). ■ (med. pop.) Pentru boli de plămâni. – Din srb. turica (Scriban, DEX, MDA).