O definiție pentru timbariu
Dicționare etimologice
Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
timbáriu (-re), s. n. – Haină, îmbrăcăminte. – Var. timbar(iu). Mgr. ταμπάριον (Tiktin). Sec. XVI, înv.
Intrare: timbariu
timbariu substantiv neutru
| substantiv neutru (N53) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)