TIC VERBAL s. n. + adj. (< fr. tic – cf. lat. verbalis, fr. verbal): cuvânt sau expresie de umplutură ce revine inconștient, abuziv, inutil și supărător în vorbirea cuiva, pe baza unei deprinderi. T.v. în vorbirea unei persoane creează situații ridicole pentru aceasta, ca de exemplu «Eu, serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăți un docoment, arată docomentul!” Zice „Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta”... Zic iar: „Stimabile, ai puțintică răbdare, docomentul...” El, iar:... „că de, damele, zice, nu înțeleg întotdeauna meritele și calitățile morale ale bărbatului...”... pui piciorul în prag și-i zic: „Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!”» (I. L. Caragiale). Cu această valoare sunt folosite azi la TVR cuvintele deci și haide (haideți).