tărșeșag sn vz târșag

tarșag smn vz târșag

tărșag² smn vz târșag

târșag [At: KLEIN, D. 161 / V: (reg) tar~, tăr~ smn, tărșeș~ sn / Pl: ~agi sm, ~uri sn / E: mg társaság] 1 sn (Trs) Tovărășie (la drum, la muncă etc.) Si: (îrg) ortăcie, (reg) târșegie (1). 2 sn (Reg; îe) A ține ~ul A ține hangul cuiva. 3 sm (Trs;Buc) Tovarăș (de drum, de muncă etc.) Si: camarad, (reg) ortac. 4 sn (Reg; îf tărșag) Taifas (1). 5 sn (Mol; îf tarșag) Voie bună Si: chef.

tărșeșág, tărșeșaguri, (tărșag), s.n. (înv.) 1. Obște, popor: „Acest Apostol l-au cumpărat la Ocnă cinstitul tărșeșag (= obște) cu 15 florinți, ca să fie pe sama sfinți beserici tuturor” (Bârlea, 1909). 2. Camarad. – Din magh. társaság „obște, societate”.

târșag s.n. și m. (reg.) 1. asociere, tovărășie; taifas, voie bună. 2. (s.m.) tovarăș de drum, ortac.