Definiția cu ID-ul 512408:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tăgăduí (-uésc, -ít), vb. – A nega, a dezminți. Mag. tagadni (Cihac, II, 529; Gáldi, Dict., 97). – Der. tăgadă, s. f. (negație; contestație), deverbal sau din mag. tagad; tagă, s. f. (negație), sec. XVII, înv.; tăgăduială, s. f. (negație); tăgăduicios, adj. (îndoielnic), înv.; tăgăduitor, adj. (care tăgăduiește).