2 definiții pentru tăbueț
Explicative DEX
tăbueț n. Mold. 1. sac cu merinde: cu tăbuețul în spate CR.; 2. fam. scurt și gros (ca un tăbueț). [Rus. TOBOLEȚŬ, sac de proviziuni].
Etimologice
tăbueț (-țe), s. n. – 1. Săculeț, traistă. – 2. Poreclă dată persoanelor îndesate. – 3. (Trans.) Husă. Origine incertă. Poate în legătură cu tărbuc; după opinia lui Tiktin, care mi se pare mai puțin sigură, din sl. tobolĭcĭ, poate prin intermediul sb. tobo(l)ca. În Mold. și Trans. – Der. tăbeică (var. tebeică), s. f. (Munt., săculeț); tăbîltoc (var. tăbultoc, tăboltoc, tobîltoc), s. n. (sac, tăbeică), cu suf. expresiv (după Lacea, Dacor., IV, 781, din săs. Doppeltuch).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: tăbueț
tăbueț substantiv neutru
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)