2 definiții pentru tăbueț

Explicative DEX

tăbueț n. Mold. 1. sac cu merinde: cu tăbuețul în spate CR.; 2. fam. scurt și gros (ca un tăbueț). [Rus. TOBOLEȚŬ, sac de proviziuni].

Etimologice

tăbueț (-țe), s. n.1. Săculeț, traistă. – 2. Poreclă dată persoanelor îndesate. – 3. (Trans.) Husă. Origine incertă. Poate în legătură cu tărbuc; după opinia lui Tiktin, care mi se pare mai puțin sigură, din sl. tobolĭcĭ, poate prin intermediul sb. tobo(l)ca. În Mold. și Trans.Der. tăbeică (var. tebeică), s. f. (Munt., săculeț); tăbîltoc (var. tăbultoc, tăboltoc, tobîltoc), s. n. (sac, tăbeică), cu suf. expresiv (după Lacea, Dacor., IV, 781, din săs. Doppeltuch).

Intrare: tăbueț
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbueț
  • tăbuețul
  • tăbuețu‑
plural
  • tăbuețe
  • tăbuețele
genitiv-dativ singular
  • tăbueț
  • tăbuețului
plural
  • tăbuețe
  • tăbuețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)