târâre sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: târî] 1 Mișcare (cu greu) dintr-un loc în altul a unui lucru, trăgându-l pe jos Si: târâit¹ (1), (pop) târât¹ (1), (înv) târâială (1), târâire (1). 2 Tragere după sine cu sila a unui om, a unui animal Si: (îrg) tăgârțare, (rar) tărăgăneală (2), târâit¹ (2), (pop) târât¹ (2), (înv) târâială (2), târâire (2). 3 Purtare după sine Si: târâit¹ (3), (pop) târât¹ (3), (înv) târâială (3), târâire (3). 4 Înaintare cu ajutorul genunchilor și a coatelor Si: târâit¹ (4), (pop) târât¹ (4), (înv) târâială (4), târâire (4), târâș¹ (7). 5 (Înv; fig) Înjosire.