surcălắu, surcălauă, (surcalău), s.n. (reg.) 1. Ac mare de oțel pentru găurit / cusut hamuri, piei; sulă. 2. Bucată de fier sau sârmă folosită la curățarea lulelei: „Bătrânul scoase pipa din jașcău, o curăță pe dinăuntru cu surcalăul…” (Memoria, 2004-bis: 1.244). – Din magh. szurkáló „sulă” (MDA).