suplicație, suplicații s. f. 1. Rugăminte umilă. 2. Rugăciune solemnă cerută poporului roman de către Senat în cazuri de calamități publice, epidemii sau foamete ori ca mulțumire pentru victorii militare. Întreg poporul lua parte la această ceremonie, intrând cu ramuri de laur în templele deschise, făcea libații de vin și ardea tămâie, în timp ce matroanele, cu părul despletit, se roteau împrejurul altarelor cu mâinile ridicate spre cer. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.