2 definiții pentru suflețitoriu
Explicative DEX
suflețitoriu, ~ie smf, a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ii / E: sufleți2 + -itoriu] (Îvr) 1-2 (Persoană) care însuflețește.
Regionalisme / arhaisme
suflețitoriu, suflețitorie, adj., s.m. și f. (înv.) (persoană) care însuflețește.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: suflețitoriu
suflețitoriu adjectiv
| adjectiv (A109) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)