strấgă, strâgi, s.f. (mit.) Duh rău; „dzână slăbănoagă” (Papahagi, 1925): „În capătul satului a fost joc de strâgi…” (Bilțiu, 1999: 184). – Cf. strigă.

strâgă, strâgi, s.f. – (mit.) Duh rău: „Dzână slăbănoagă” (Papahagi, 1925); „În capătul satului a fost joc de strâgi…” (Bilțiu, 1999: 184; Oarța de Sus). – Cf. strigă (< lat. striga, cf. alb. štrigë „vrăjitoare”).

strâgă, strâgi, s.f. – (mit.) Duh rău: „Dzână slăbănoagă” (Papahagi 1925); „În capătul satului a foc joc de strâgi…” (Bilțiu 1999: 184; Oarța de Sus). – Lat. striga, cf. alb. štrigë „vrăjitoare” (DER).