O definiție pentru solinariu
Etimologice
solinariu s. m. – Canal. Gr. σωληνάριον (Murnu 51). Sec. XVII, înv. Azi solinar, s. m. (par, stîlp, trunchi drept și rotund; canal, tub, conductă), care apare și în mr., cf. bg. sulinar „țurțur”, sb. sulundar „tub”.
Intrare: solinariu
solinariu substantiv masculin
| substantiv masculin (M69) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)