Definiția cu ID-ul 508404:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

soț (-ți), s. m.1. (Înv.) Copărtaș. – 2. Bărbat căsătorit. – 3. Camarad, prieten, asociat. – 4. Pereche. – Mr., megl. soț. Lat. sǒcius (Cihac, I, 257; Pușcariu 1610; REW 8056), cf. alb. šots (Philippide, II, 655), it. soccio „arendaș de turme”. – Der. soție, s. f. (înv., tovarășă; înv., căsătorie, uniune; înv., camarad, asociat; înv., asociație, societate; nevastă) cuvînt folosit actualmente mai ales în Munt. și Mold. (ALR, I, 271); soțesc, adj. (conjugal, matrimonial); soață, s. f. (camaradă; nevastă); însoți, vb. (a asocia, a uni; a împerechea; a se alipi, a se alătura; a se căsători, a escorta, a acompania); însoțitor, adj. (care însoțește); însoțime, s. f. (înv., societate, grup); însoțitură, s. f. (Trans., companie); cusoți, vb. (Bucov., a ține companie, a întreține), cu pref. expresiv. cu-; soțiire, s. f. (înv., asociere).