O definiție pentru smâcni


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

SMÂCNÍ, smâcnésc, vb. IV. Tranz. (Trans.) A trage (după sine), a smuci, a smulge. (din smâc1, cf. zvâcni)

Intrare: smâcni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smâcni
  • smâcnire
  • smâcnit
  • smâcnitu‑
  • smâcnind
  • smâcnindu‑
singular plural
  • smâcnește
  • smâcniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smâcnesc
(să)
  • smâcnesc
  • smâcneam
  • smâcnii
  • smâcnisem
a II-a (tu)
  • smâcnești
(să)
  • smâcnești
  • smâcneai
  • smâcniși
  • smâcniseși
a III-a (el, ea)
  • smâcnește
(să)
  • smâcnească
  • smâcnea
  • smâcni
  • smâcnise
plural I (noi)
  • smâcnim
(să)
  • smâcnim
  • smâcneam
  • smâcnirăm
  • smâcniserăm
  • smâcnisem
a II-a (voi)
  • smâcniți
(să)
  • smâcniți
  • smâcneați
  • smâcnirăți
  • smâcniserăți
  • smâcniseți
a III-a (ei, ele)
  • smâcnesc
(să)
  • smâcnească
  • smâcneau
  • smâcni
  • smâcniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)