SINFONIA s. f. (muz.) introducere instrumentală a unei arii; uvertură a unei opere. (< it. sinfonia)

sinfonia (cuv. it.) I. În sec. 16, denumirea unui instrument cu coarde răspândit în Europa: viela rotativă (fr. vièlle à roue – v. chironda). II. În sec. 16, titlul unor lucrări vocale sau vocal-instr. (ex. G. Gabrielli, Sacrae Synphoniae). În sec. 18 încă termenul mai are circulație în Europa de V, și desemnează o piesă instr. din cadrul unei opere*, oratoriu* sau altă lucrare vocală sau chiar introducerea instr. a unei arii* (v. intrada (I)). În decursul aceluiași secol sensul său se specializează, limitându-se la uvertura* unei opere. A contribuit la nașterea simfoniei*.