sfinție, sfinții s. f. 1. (Înv.) Sfințenie. 2. (Rar) Venerație. 3. (Art., urmat de un adj. pos. sau pron. pers.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un cleric, despre un sfânt sau despre Dumnezeu; (înv.) sfințire, (înv., rar) sfințitate. – Din sfânt + suf. -ie.